Conopidă cu caşcaval la cuptor

Am fost ieri la Auchan şi am inspectat noile apariţii (din câte am observat, cam marţi şi miercuri aprovizionează cu marfă la sectorul de legume). Şi ce am văzut nou şi la un preţ decent a fost conopida. Erau nişte exemplare frumoase, aşa că am luat una din grămadă şi am poftit-o spre casă. Reţeta de conopidă la cuptor e clasică, dar am mai adăugat ceva de la mine. Pentru o tavă şi 3 porţii am avut cam aşa:

  • 1 conopidă mărunţită şi fiartă cam 15 minute
  • 3 fire de ceapă verde mărunţită (asta e de la mine, dar nu obligatorie)
  • 200 grame caşcaval ras
  • 400 grame smântână
  • 100 grame pesmet
  • 1 lingură de unt

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să pun la fiert conopida, pentru ca mai apoi să prăjesc puţin pesmetul. Am pus un vârf de cuţit de unt în tigaie, pesmetul şi l-am amestecat până şi-a schimbat culoarea.

După prepararea ingredientelor a urmat aşezarea lor în tavă. Am uns tava cu puţin unt şi am continuat cu smântână, pesmet, conopidă, ceapă, caşcaval şi din nou smântână, pesmet şi tot aşa până ajung ingredientele (în funcţie de mărimea vasului în care se face). Am mai pus bucăţele mici de unt din loc în loc şi gata.

Am încălzit cuptorul la 200 de grade şi am pus tava pentru 12-15 minute (până am văzut că s-a topit caşcavalul şi a făcut o crustă mică).

Am scos tava din cuptor şi ţin să spun că aromele degajate au fost irezistibile. În 10 minute a fost devorată toată tava cu conopidă. Adică a fost bunăăăă!

Să mâncaţi sănătoşi!

One thought on “Conopidă cu caşcaval la cuptor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>