Tagliatelle cu piper, zucchini şi pesto

Am refăcut nişte paste cu piper. Mi-a rămas în minte “sosul” puţin picant şi aroma lăsată de piper, aşa că am modificat câteva ingrediente şi am făcut din nou o minunăţie aromată. Au ieşit 2 porţii destul de repede şi uşor din:

  • 200 grame tagliatelle cu ou
  • 1 zucchini feliat în fâşii mici
  • 3,4 roşii deshidratate mărunţite
  • 50 grame parmezan ras
  • 1 linguriţă de pesto
  • 1 lingură piper negru proaspăt măcinat
  • 50 ml ulei de măsline (eu am folosit uleiul de măsline în care au stat roşiile deshidratate, pentru o aromă mai puternică)
  • 2,3 frunze de busuioc proaspăt

Prima dată am pus la fiert apă cu puţină sare pentru paste.

Până a început să fiarbă apa, am pus zucchini într-o tigaie cu ulei, sare, piper şi l-am călit până s-a înmuiat şi a lăsat puţin lichid. L-am scos pe o farfurie şi l-am lăsat pentru mai târziu. Am pus pastele la fiert cât scrie pe cutie. Cu 2 minute înainte de a le lua de pe foc am pus în tigaie piperul şi l-am lăsat 10 secunde cât să se înfierbânte. Am turnat peste el uleiul de măsline şi l-am lăsat 1 minut la foc mic să se întrepătrundă aromele.

Am scos pastele şi le-am pus în vasul final. Prima data am pus pesto-ul şi am amestecat bine, după care a urmat parmezanul (nu chiar tot, am mai lăsat şi pentru ornare la final). Din nou am amestecat şi am turnat uleiul cu piper peste. Ultimele au fost zucchini şi roşiile deshidratate. Am amestecat foarte bine tot şi gata.

În farfurie am pus o porţie de paste şi puţin busuioc. Parmezan după gust şi gata masa. O masă lejeră şi hrănitoare pentru cine preferă mâncărurile cu multe arome.

Să mâncaţi sănătoşi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>