Porc cu sos de pesto cu miere şi nucă

În zilele cu puţin timp la dispoziţie pentru gătit sau pentru respirat, am obiceiul să fac curăţenie în frigider şi să prepar o mâncare cu ceea ce mai este disponibil. De data aceasta am avut 2 felii de pulpă de porc cu os şi câteva legume. Am mai improvizat un sos lângă şi gata masa. Iată cine a participat la preparare:

  • 2 pulpe de porc
  • 1 dovlecel feliat şi presărat cu sare
  • 1 morcov feliat fâşii

Pentru sos:

  • 1 linguriţă miere
  • jumătate de linguriţă de pesto
  • 1 nucă decojită şi zdrobită
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • sare şi piper

Prepararea merge repede şi nu e nimic complicat. În tigaie am pus bucăţile de pulpă şi le-am prăjit, fără ulei,  cam 5 minute, cât să se rumenească la suprafaţă şi să capete o culoare uşor maronie. Le-am scos din tigaie şi le-am lăsat deoparte (fiind fierbinte la interior, carnea se mai coace chiar şi după ce e scoasă de pe sursa de foc). A urmat dovlecelul, pe care l-am pus la prăjit cu puţin ulei tot cam 5 minute. La fel am făcut şi cu morcovul şi gata cu prăjitul. Sosul a fost simplu de preparat, ingredientele doar fiind amestecate şi adăugată sare, după gust.

În farfurie am pus câte o porţie din fiecare şi am presărat puţin sos peste carnea de porc. Combinaţia de gusturi rezultată din aceste ingrediente simple şi accesibile a fost perfectă. Puţin sărat, puţin dulce şi peste toate a fost pesto-ul care a completat aromele.

Să mâncaţi sănătoşi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>