Păstrăv şi salată de spanac cu pepene galben

Am făcut şi o reţetă cu peşte. Deşi nu sunt mare fan, câte un file de peşte mai mănânc din când în când. De data asta a fost păstrăv făcut pe grill-ul de fontă. Am pus lângă păstrăv o salată uşor dulce, uşor sărată şi acrişoară. La o masă foarte lejeră pentru 2 persoane a fost nevoie de:

  • 2 felii păstrăv
  • 20 grame unt
  • 200 grame baby spanac
  • 1/2 portocală feliată
  • 1/2 pepene galben feliat
  • 50 grame gorgonzola

Am pus untul în grilul încins. Până s-a topit untul, am sărat şi piperat peştele pe ambele părţi.

L-am pus pe grill cu pielea în jos şi l-am lăsat cam 2 minute. L-am întors şi pe partea cealaltă încă 1 minut şi gata. L-am scos pe o hârtie şi l-am lăsat 1 minut pâna am preparat salata.

Peste spanac am pus toate ingredientele, am pus sare şi puţin piper şi le-am amestecat. Dacă vă întrebaţi despre dressing, nu a fost nevoie. Pepenele galben şi portocala au lăsat destul suc ca să nu fie uscată salata.

Păstrăvul în combinaţia cu salată de spanac a fost delicios. Recunosc că mi-a plăcut la gust (nu mi-a plăcut partea cu oasele).

 Să mâncaţi sănătoşi!

 

One thought on “Păstrăv şi salată de spanac cu pepene galben

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>